Producatorul italian de masini de lux Lamborghini, a lansat Huracan, cel mai nou model al sau, care se doreste sa inlocuiasca cu succes modelul mai vechi Gallardo. Cu un motor V10 care produce o putere de 610 CP ce atinge 100 km/h in 3.2 secunde reprezinta o performanta care nu poate fi trecuta cu vederea foarte usor. Noul Lamborghini Huracan LP 610-4 preia cu succes stafeta de la mai batranul Gallardo. Noua masina cu cei 610 CP cu siguranta va redefini productia si perceptia noastra asupra autovehiculelor super sport de lux.
Noua masina a fost expusa publicului larg, pentru prima data, la Geneva Motor Show 2014, in plus au fost afisate proiectii pentru potentialii cumparatori in peste 130 de locatii private din peste 60 de orase la nivel mondial. Lamborghini Huracan a fost realizat de la 0 pentru a prelua stafeta de la Gallardo, care exista deja pe piata de peste 10 ani.
Prima data numele de Huracan m-a dus cu gandul in mod logic la termenul de uragan, dar m-am inselat amarnic. Ca in mai toate denumirile celebrelor modele Lamborghini, denumirea vine de la luptele cu tauri din celebrele coride spaniole. Noul bolid a luat numele de la Huracan, celebrul taur de rasa, crescut pentru lupta, al contelui spaniol de Patilla, care a ramas in memoria colectiva pentru curajul si puternicul sentiment de atac de care a dat dovada in corida. Huracan a intrat in legenda luptelor cu tauri, dupa ce la corida din Alicante, din august 1879, a ramas sfidator si invincibil pana la sfarsit.
Cu genele Gallardo care se regasesc in ADN-ul Huracan, acesta prezinta elemente de disign similare dar are un aspect mai curat liniar, compensat de muchiile ascutite aerodinamice. Masina are o silueta ce prezinta o singura linie de functionare, ce porneste din fata spre spate iar ferestrele cu profil hexagonal se aseamana cu bijuteriile aplicate in profilul bolidului. Sistemul de iluminare pe LED, schimba total aspectul masinii pe timp de noapte, prin fiecare LED care emite lumina, facand din Huracan o masina cu suflet si existenta proprie.
In interior bolidul este echipat cu un panou de instrumente TFT de 12.3 inch care ofera tot ceea ce are nevoie un conducator auto sa stie si sa utilizeze intr-un cadru perfect configurabil. Suprafetele interioare sunt acoperite cu piele Nappa si Alcantara in concordanta cu luxul la care te astepti cand urci intr-o masina de lux. Plansa de bord este mult mai subtire si iluminata cu LED-uri pentru a da impresia, daca mai era nevoie, de aspect sport noii masini.
Sasiul noului Huracan este construit din fibra de carbon, o tehnologie utilizata de Lamborghini de multi ani, deoarece fibra de carbon inseamna de fapt rigiditate mare si o manevrabilitate superioara. Masina goala catareste astfel doar 1422 kg ce-i ofera un raport greutate/putere de doar 2.33/CP. Motorul in V10 de 5.2 litri produce 448 kw/610 CP. Noul sistem Iniezione Diretta Stratificata (IDS) foloseste combinat atat injectia directa cat si cea indirecta pentru a da mai multa putere la un consum mai mic de combustibil. Viteza maxima este setata la 325 km/h, cu 3.2 secunde pentru 0-100 km/h si 9.9 secunde pentru 0-200 km/h face din Huracan o adevarata masina de viteza. Bolidul dispune de asemenea de tehnologia Stop&Start pentru a imbunatati consumul de combustibil in oras. Transmisia este in 7 trepte cu dublu ambreiaj, Lamborghini Doppia Frizione (LDF), controlata electronic care ofera un sistem de tractiune integrala. Astfel modurile de condus pot fi selectate de conducatorul auto de pe volan, care ofera variatii de control a tractiunii si a performantelor masinii, cum sunt: Strada, Sport sau Corsa, fiecare dintre ele modifica extensiv comportamentul rutier a masinii.
Primele bucati ale noului Lamborghini Huracan se afla deja in productie in fabrica de la Sant'Agata Bolognese si vor fi livrate clientilor incepand din aceasta primavara. Cu siguranta pretul noului Huracan ne va tine la distanta pe multi dintre noi, dar probabil din primavara o sa putem admira cel putin o masina pe bulevardele din Bucuresti.
Nu exista modificari majore la modelele Tesla S. Cei de la Tesla, realizeaza modificari majore pe parcursul anului,…