Aztecii 1325 - 1521

Controlul politic al vaii centrale a Mexicului, mai dens populata si mai bogata din punct de vedere agricol, in jurul anului 1100 a cazut intr-un haos. Treptat, afisand si asumand o putere, din ce in ce mai mare, au fost aztecii. Aztecii erau probabil un trib din nord, care a coborat in vale, ocupand, initial, un spatiu minuscul, pe malul marelui lac. Aztecii au fost o societate ce apreciau foarte mult abilitatile razboinice, mai presus de orice altceva, iar acest accent le-a oferit un avantaj in relatiile si confruntarile cu triburile din vecinatate. Pana la sfarsitul secolului XV, aztecii controlau tot centrul Mexicului sub forma unui imperiu militar ce colecta tribut de la rivali.

Cultura azteca s-a fundamentat pe traditiile si experienta inaintasilor, de la care au mostenit totul, inventiile si inovatiile fiind foarte putine si rar mentionate in timpul de glorie al aztecilor. Ei au avut o agricultura avansata ce a sustinut o populatie numeroasa. Au ridicat constructii monumentale si au inflorit in multe arte. Erau iscusiti in prelucrarea metalelor, dar n-au descoperit niciodata fierul. Neavand la dispozitie nici un animal de povara, n-au avut nevoie de „roata”.

Una dintre trasaturile distincte ale culturii aztece a fost predilectia lor pentru sacrificiu. Miturile aztece indrumau populatia sa hraneasca zeul „Soare” cu sange uman, pentru a avea putere sa se ridice in fiecare zi pe cer. Prin urmare, sacrificiile umane se efectuau la o scara inimaginabila, cateva mii de oameni sacrificati intr-o zi, nu era ceva iesit din comun la azteci. Victimele erau decapitate sau jupuite de vii, inimile victimelor si sangele aveau cel mai mare pret fiind oferite drept ofrande zeului Soare. Sacrificiile se realizau in partea superioara a piramidelor, pentru a fi cat mai aproape de soare si sangele era lasat sa se scurga pe trepte. Desi, economia azteca se baza in principal pe cultivarea porumbului, populatia credea ca recoltele depindeau de efectuarea sacrificiilor si furnizarea regulata de sange uman.

Cererea neincetata de victime pentru sacrificiu, au scos la iveala faptul ca aztecii tolerau sa piarda temporar controlul asupra populatiilor supuse, deoarece revoltele frecvente au oferit oportunitati pentru a captura noi victime. Astfel, in timpul perioadelor de pace, razboaiele erau aranjate strict pentru a evidentia curajul luptatorilor si calitatile razboinice dar mai ales pentru procurarea de noi subiecti pentru sacrificii umane. Aztecii se luptau cu arme confectionate din lemn, mai degraba pentru a mutila si paraliza inamicul, in loc de a-l ucide. Scopul era evident, aveau nevoie de inamici capturati vii pentru a-i sacrifica cu ocazia sarbatorilor religioase. Totusi, atunci cand se mergea la razboi cu scopul de a-si ucide si elimina adversarii, aztecii utilizau arme din lemn prevazute cu lame ascutite din obsidian.

In ciuda agriculturii eficiente, a abilitatilor de realizare a monumentelor si a artelor, aztecii apar in istorie ca o societate decadenta. Ei n-au lasat mostenire nici o mare descoperire tehnologica sau idei filosofice, religioase ori politice. Civilizatia azteca s-a stins brusc in secolul XVI, o data cu venirea spaniolilor. Devastati de bolile europene aduse de comerciantii timpurii ce au ajuns inaintea conchistadorilor, aztecii au fost invinsi de o mica armata spaniola, a carei soldati erau echipati cu armura si arme de otel, arme de foc si calareau cativa cai. In concluzie, cruzimea aztecilor a usurat treaba spaniolilor care au facut aliante cu populatiile de diferite etnii aflate sub dominatia militara a aztecilor.