Mituri si legende despre pirati

Aparitia cinematografiei a fost un moment de cotitura in istoria omenirii. In cinematografie s-au impus americanii, prin ecranizarile lor au creat imagini si mituri care continua sa inflacareze spectatorul. Din frageda copilarie am vazut ecranizari cu pirati sau mai nou trilogia de mare succes “Piratii din Caraibe”. Dar daca inchidem ochii si ne imaginam un pirat oare vedem un pirat autentic sau un personaj creat de cinematografia Hollywood-iana? Probabil, daca iti imaginezi un barbat neingrijit cu acoperitoare din piele pe un ochi, plin de obiecte din aur si vorbind stalcit limba engleza, imaginea este total eronata si reprezinta influenta filmelor americane asupra perceptiei noastre despre pirati.

Filmele americane cu pirati ne-au facut sa credem in mitul conform caruia un pirat vorbeste ca un pirat. Un accent pe care-l poti identifica oriunde pe planeta ca fiind al unui pirat. Astfel cand auzim un limbaj “rarait” ce pune accetul pe consoana “r” intr-un dialect de bataus englez rupt de beat, a carui limba se impleticeste cand incearca sa lege cuvintele, atunci sigur vei avea imaginea unui pirat Hollywood-ian. Asta in cazul in care nu ai in fata imaginea lui Johnny Depp a carui accent de pirat este inconfundabil “mumble mumble”. Evident ne putem da seama ca accentul de pirat intalnit in animatiile, ecranizarile si spectacolele cu pirati este exagerat, dar acest lucru trebuie sa se bazeze pe un sambure de adevar.

Realitatea este ca fraze ca “shiver my timbers” sau cantecele traditionale ale piratilor ca “Fifteen Men on the Dead Man's Chest” au fost scrise de autorul Robert Louis Stevenson pentru romanul sau “Treasure Island”, publicat in 1883, la 150 de ani dupa epoca de glorie a pirateriei. In proportie de 90% din imaginea noastra despre pirati provin din aceasta carte (piratul schiop, papagalul galagios de pe umarul piratului, revoltele la betie), toate acestea pot fi regasite in Treasure Island. Intr-adevar au existat pirati care si-au pierdut membrele in lupta, au existat revolte pe corabii, dar Stevenson a fost primul care a combinat toate elementele intr-un pachet si a creat imaginea atat de populara a unui pirat. Crudul adevar este ca piratii nu aveau un accent anume de pirat, pentru ca este un nonsens. Nici macar nu putem vorbi de un dialect de pirat pentru ca echipajele de pirati proveneau din mai multe tari si vorbeau limbi diferite.

Acoperitoarea de ochi este o caracteristica specifica prin care identificam un pirat. Astfel in fiecare film cu pirati exista cel putin un membru al echipajului ce poarta o acoperitoare de ochi, de obicei pentru a ascunde ochiul lipsa. Cu toate aceste picioare din lemn, maini cu carlig, sau acoperitori de ochi, filmele incearca sa ne spuna ca piratii, in comparatie cu alte grupuri de oameni, au fost cei mai buni la inlocuirea partilor din corp lipsa. Dar, oare, ce anume ii facea pe pirati mai vulnerabili la pierderea ochilor in comparatie cu vikingii sau alti navigatori?

Adevarul este ca piratii purtau acoperitori pe ochi pentru a-si pastra un ochi obisnuit cu intunericul, in timp ce abordau o nava. Daca teoria este reala, atunci ei purtau acoperitorile de ochi doar inainte si in timpul unei abordari. Teoria are logica pentru ca piratii trebuiau sa lupte atat pe punte cat si sub puntea navei abordate si din moment ce in vremea respectiva nu existau becuri care sa ofere o lumina artificiala s-ar putea sa fie destul de intuneric in interiorul unei corabii. Ochiul uman are nevoie de cateva minute pentru a se adapta la intuneric, dar purtand o acoperitoare pe ochi piratul ar putea schimba doar acoperitoarea pe ochi si ar fi pregatit sa lupte in interiorul intunecos al navelor abordate. Aceasta explicatie are mai mult sens decat lipsa globului ocular, mai ales ca se practica si in zilele noastre, in armata se recomanda ca pe timp de noapte cand apare o lumina puternica in preajma ta sa tii un ochi inchis pentru a-ti pastra viziunea de noapte dupa ce dispare lumina.

Clasicul Jolly Roger este atat de reprezentativ pentru pirati, incat un simbol cu un craniu si doua oase incrucisate sunt suficiente pentru a face legatura cu imaginea piratilor. Steagul a fost folosit in fiecare film cu pirati. Oare, scopul steagului a fost de a intimida marinarii in timp ce erau pradati? Doar asa ar avea sens sa alegi ceva de rau augur precum un craniu si oasele incrucisate pe fundal negru.

Practic daca ar exista o corabie de pirati care se apropie de tine si are arborat un Jolly Roger, inseamna ca ai noroc si te anunta din timp ca sa te poti pregati de abordare. In mod cert, steagul piratilor a fost unul minimalist si mai degraba avea o culoare rosie, de aici istoricii au cazut de acord ca Jolly Roger ar putea veni de la termenul francez “jolie rouge” ce insemna “rosu simpatic”. Clepsidra a fost de fapt un element comun steagurilor de pirati pentru ca simboliza inevitabilitatea mortii. In realitate modelul steagului de pirat a variat de la nava la nava, iar modelele care au ajuns pana la noi sunt doar reconstituiri dupa descrieri, astfel incat exista o sansa foarte mare ca steagurile piratilor, in realitate, sa arate cu totul altfel fata de cum ne imaginam noi.

Bazat pe ceea ce am invatat despre pirati, viata unui pirat era legata de furt, lupta, prada, si consumul excesiv de alcool, cu alte cuvinte o viata in afara legii. De fapt, majoritatea piratilor au fost marinari cinstiti care au ales sa devina pirati din cauza vietii groaznice pe care o duceau servind in marina. Doar un umar foarte mic dintre ei s-au facut pirati pentru a imbratisa viata de proscris. Realitatea este ca meseria de marinar, in vremea piratilor, era una dintre cele mai grele si prost platite meserii din lume. La un moment dat jumatate din marina britanica era recrutata din huligani si oameni ai strazii care cutreierau porturile, ce erau luati cu forta, incatusati si urcati pe nava pana aceasta parasea uscatul. Asa se trezeau brusc marinari, captivi pe o corabie si nevoiti sa faca fata furtunilor, bolilor tropicale, privatiunilor de tot felul, ce faceau ca 75% din marinari sa moara in primii doi ani pe mare. Asa se explica faptul ca majoritatea marinarilor, daca vasul lor era capturat de pirati, acceptau o viata de pirat, relativ mai buna, in locul unei morti sigure. Desi se face o diferenta intre viata unui marinar legala si viata unui pirat proscris, in realitate, viata lor era asemanatoare. La fel nu se poate demonstra ca marinarii capturati de pirati erau tinuti in sclavie sau vanduti ca sclavi, pentru ca exista destule dovezi si insemnari care relateaza cum dintre marinari capturati unii devin in scurt timp capitanii corabiilor de pirati sau primesc functii de conducere.

Mitul conform caruia piratii fura o comoara, o pun intr-o lada, o ingroapa pe o insula pustie, fac o harta cu locul unde au ingropat comoara si apoi pleaca pentru a reveni si recupera comoara peste o buna bucata de timp, este total fals. Asta ar insemna ca peste tot in lume sa existe harti si comori ascunse. Realitatea este ca exista dovezi ce atesta ca unii pirati au ingropat comori dar niciodata nu au facut harti cu locurile comorilor ingropate. Aceste harti de pirati nici macar n-au existat vreodata. Toate cazurile de comori ingropate despre care se cunoaste, au fost descoperite imediat de autoritati. Cu toate acestea exista inca zvonuri despre comori ingropate care au inflacarat imaginatia unor scriitori si artisti.

Cand spui ca piratii au pradat un vas automat iti imaginezi ca ei au furat doar aurul si bijuteriile. De aici si impresia gresita ca piratii abordau vasele doar pentru aur si bijuterii. De fapt, crudul adevar este ca pe langa bijuterii pentru pirati erau mai importante proviziile de mancare, apa, munitie, consumabile de uz casnic banale. Este adevarat ca piratii erau mari fani ai bijuteriilor din aur si argint, dar cred ca erau mai mari fani pentru a trai si a nu muri de foame, sete sau inec accidental in mijlocul oceanului. Avand in vedere ca erau in afara legii, ei nu puteau sa-si repare vasele in porturile cele mai apropiate sau sa se aprovizioneze, inclusiv cu medicamente. Dar, in cazul in care nimereau peste o mica comoara, atunci cu siguranta o cheltuiau in Port Royal (portul piratilor) mai degraba decat sa o bage intr-un cufar, sa o ingroape undeva, ca mai tarziu sa o recupereze si sa faca investitii profitabile in imobiliare.

In concluzie, majoritatea miturilor si legendelor din ecranizarile americane cu pirati trebuie tratate ca fictiune. In realitate, viata adevarata de pirat era mult mai grea, mai scurta si plina de privatiuni, iar cuferele pline de bogatii, ingropate sau nu, sunt doar in filme. In mod cert, viata unui pirat nu era diferita de viata unui marinar, asa cum este descrisa in registrele si analele marinaresti ale vremii.