Organizarea armatelor feudale

Organizarea armatelor feudale a fost pastrata simpla si eficienta in comparatie cu armatele nationale mari din timpurile moderne. Nu existau regimente permanente, divizii sau corpuri de armata pana la sfarsitul feudalismului. Cand se organiza o armata feudala, fiecare vasal era chemat la oaste si mergea la punctul de intalnire cu cavaleri, arcasi, pedestrasi, pentru ca era o obligatie participarea la oaste. La punctul de intalnire contingentele erau reasamblate in functie de profilul armei. Cavalerii si trupele auxiliare calare marsaluiau impreuna, la fel ca arcasii, sulitasii si restul pedestrasilor. Unitatile speciale formate din ingineri si operatori de asediu sau de artilerie erau de obicei mercenari profesionisti angajati pentru fiecare campanie in parte. De exemplu, mercenari crestini care operau artileria au fost angajati de turci impotriva Constantinopolului.

Profesia de soldat mercenar era foarte apreciata in evul mediu si era una dintre cele mai banoase meserii. Astfel, au luat nastere companii de mercenari care permiteau unui nobil bogat sau unui oras ca sa recruteze o forta de lupta competenta si gata de lupta in orice moment. Au existat companii de mercenari specializati pe o singura arma cum au fost cei 2000 de arbaletieri genovezi care au servit in armata franceza in lupta de la Crecy, in 1346. Alte companii de mercenari aveau o alcatuire mixta, fiind descrise in functie de numarul de lanci pe care le inglobau. O „lance” era reprezentata de un soldat echipat, trupe auxiliare, pedestrii si artileristi. O companie de 100 de lanci era formata din cateva sute de soldati si auxiliari. Acest sistem de organizare militara sta la originea cuvantului „freelance”.

Ierarhia de comanda intr-o armata feudala era directa. Nu se anticipau manevre si strategii de razboi, astfel incat nu exista personal specializat in sprijinirea si raspandirea ordinelor comandantului de armata. In 1439, regele Carol al VII-lea al Frantei, a dat ordonanta regala a companiilor armante, prin urmare aceste companii au putut recruta fie cavaleri fie infanterie si erau platite din veniturile fiscale. Fiecare companie avea un numar fix de soldati, iar armura si armele de lupta erau alese de catre rege. Acesta a fost inceputul armatelor permanente in Occident.

Armatele medievale aveau putine provizii de alimente, echipament si medicamente. In general, ele se aprovizionau de pe teren, la fata locului, rechizitionand sau jefuind pe toti cei ce aveau resedinta in zona ocupata sau prin care trecea armata medievala. Asadar, avand o armata prietena care-ti strabatea proprietatea nu se diferentia cu nimic de o armata inamica, jaful era iminent. Din acest motiv o armata medievala nu putea ramane mult timp stationata intr-un singur loc pentru ca rezervele locale de alimente si furaje se epuizau rapede. Acest aspect reprezenta o problema majora pentru o armata medievala, mai ales in timpul asediilor. Daca o armata medievala intentiona sa initieze un asediu si nu avea pregatit un sistem de aprovizionare cu alimente si furaje, asediul era in totalitate compromis, fiind nevoita sa ridice asediul si sa se retraga pentru a evita foametea cu mult timp inainte ca asediatii sa se predea.

Salubritatea era de asemenea o mare problema pentru armata medievala cand ramanea stationata intr-un singur loc o perioada mai mare de timp. Armata medievala avea o multime de animale: caii cavalerilor, animalele de tractiune ce carau diverse si problemele de canalizare au favorizat de multe ori aparitia bolilor ca dizenteria. Armatele feudale pierdeau foarte multe efective din cauza bolilor si a dezertarilor. De exemplu, in timpul campaniei in Franta, regele Henric al V-lea al Angliei, a pierdut peste 15% din efective din cauza bolilor in timpul asediului de la Harfleur si un procent mult mai mare in timpul marsului pana la Agincourt. In timpul bataliei efective s-au inregistrat doar 5% pierderi de efective. Insusi Henric al-V-lea a murit rapus de boala din cauza salubritatii precare in timpul unui asediu ulterior.

O batalie intre doua armate medievale se desfasura dupa un scenariu cat se poate de simplu. Se intalneau pe un camp de lupta dinainte stabilit. Campaniile de urmarire sau de strategie erau destul de rare. Inainte de lupta, comandantul impartea armata in contingente cu sarcini precise pentru fiecare in parte. In principiu, erau impartiti in pedestrasi, arcasi si cavalerie. O data contingentele stabilite si ordinele primite, dupa inceperea luptei, foarte putine contingente puteau fi folosite de mai multe ori in aceeasi batalie. De exemplu, cavaleria era folosita o singura data, apoi era retrasa pentru intariri. O sarja de cavalerie grea se solda de obicei cu pierderi de vieti omenesti, de animale si de echipament care nu putea fi inlocuit repede in timpul bataliei fara costuri excesiv de mari. Cavalerii normanzi in batalia de la Hastings au fost reorganizati pentru atacuri viitoare, dar ei nu au executat o sarja completa, deoarece nu au putut penetra apararea saxona. Comandantii militari de exceptie foloseau terenul in avantajul lor si efectuau misiuni de recunoastere in teritoriul inamic pentru a evalua puterea si punctele slabe ale adversarilor.

Cele mai mari recompense pentru victoria intr-o lupta erau onorurile si feudele de pamant, primite de soldatii care se remarcau in lupta prin eroism si curaj. In general, recompensele erau reprezentate din prazile adunate dupa jaful oraselor si a teritoriilor ocupate, valorificarea armurilor si a armelor celor cazuti in lupta, dar si din rascumpararea prizonierilor de rang inalt. In general, cavalerii capturati in lupta erau rascumparati cu sume considerabile. Una dintre cele mai mari rascumparari inregistrate in evul mediu este echivalenta cu 20 de milioane de dolari primita de un print german pentru a-l elibera pe Richard I al Angliei, capturat pe drumul de intoarcere din cruciada. La Agincourt englezii tineau captivi un numar mare de cavaleri francezi, in spatele liniilor defensive, destinati pentru rascumparare. In timpul bataliei, un contingent francez a facut un raid in spatele liniilor engleze producand panica. In aceste conditii, Henric V, a ordonat executarea cavalerilor francezi pentru a preveni eliberarea lor, pierzand astfel o avere mare pe care o putea obtine in urma rascumpararii. Capturarea cavalerilor si a celor de rang inalt era inregistrata si evaluata bine, pentru a se putea cere o rascumparare cat mai mare. Erau trimisi vestitori cu notificari la familiile prizonierilor, acestia aranjau plata, conditiile rascumpararii si obtineau eliberarea prizonierului. In concluzie, rascumpararea este o practica specifica evului mediu, dar aceasta ascunde si o latura intunecata, deoarece prizonierii de rang mic, fara valoare, puteau fi ucisi pentru a solutiona problemele legate de paza si hranirea lor.