Ciclul vietii omului in Evul Mediu

In familiile nobile, se nota cu grija ziua si ora nasterii unui copil, pentru a i se putea face cat mai precis horoscopul. Botezul avea loc chiar in ziua nasterii sau cel mai tarziu peste trei zile. Acest ritual se facea, pana in secolul XV, prin cufundarea cu totul in cristelnita. Exista obiceiul ca un copil sa aiba mai multi nasi si nase, pentru a avea cat mai multi ocrotitori, al caror nume se treceau in registrele parohiale. Acest obicei avea si dezavantaje, deoarece nasii erau considerati ca facand parte efectiv din familie, iar daca cei care urmau sa se casatoreasca aveau nasi comuni, erau considerati rude. Din aceasta cauza, Biserica a limitat numarul acestora la cel mult doi nasi si o nasa pentru baieti si cel mult doua nase si un nas pentru fete. Copilul primea un singur nume de botez, ales de regula de nasi, care era singurul sau nume si nu prenume, ca in timpurile moderne. La acesta se adauga un  supranume, care putea fi o porecla, numele unui mestesug, al unei localitati etc., care cu timpul devin ereditare, ceea ce astazi sunt numele de familie. Mult timp insa, in documentele epocii, oamenii erau indicati prin singurul lor nume, cel de botez, cu specificarea originii, a localitatii de resedinta sau a ocupatiei. Dupa nastere, timp de 2-3 saptamani, mama primea vizitele prietenilor si rudelor, mergea la biserica pentru a i se face o slujba de purificare.

Educatia era practica si concreta. La 7 ani, copiii incepeau sa mearga la scoala, inclusiv cei de la tara, pentru ca existau scoli satesti. La tara, baiatul cel mare ramanea in familie pentru a-si ajuta tatal la muncile campului si ale gospodariei, pe care o si mostenea. Ceilalti frati se angajau la stapani, ca zilieri, servitori, taietori de lemne etc. sau intrau ca ucenici la diferiti mestesugari. Cei de la oras urmau, de obicei, profesiunea tatalui. In familiile nobile, erau instruiti acasa, de un preceptor, care putea fi si capelanul familiei. La 10 ani, baietii incepeau si o pregatire militara, fiind invatati sa calareasca, sa-si ingrijeasca calul, sa manuiasca armele. Educatia fetelor era orientata spre sensurile practice ale viitoarei lor vieti, ca sotii si mame. In familiile nobile, pe langa educatia intelectuala, fetele primeau si o educatie asa-zis mondena, care insemna lecturi literare, broderie, dans, calarie, vanatoare.

Pe langa scolile laice, existau inca din secolul VII si cele episcopale, in orasele mari, precum si scoli ale manastirilor, unde predau doar oameni ai Bisericii. In timpul lui Carol cel Mare exista si o scoala a Palatului, cu profesori eruditi si renumiti, unde se pregateau viitorii functionari ai Imperiului. Cu timpul, au reaparut in Occident si Universitatile, care existasera in perioada antica. Orfanii erau, de regula, educati in scoli manastiresti, pentru a deveni calugari sau notari, scribi, invatatori, preceptori, functionari in administratie.

Casatoria era precedata de logodna, un act religios si in acelasi timp un contract juridic. In familiile nobile, casatoria insemna o alianta intre cele doua familii si era hotarata de parinti de la o varsta mica a copiilor. Cu timpul, Biserica a obtinut drepturi exclusive in ce priveste aprobarea unor casatorii, dupa ce in prealabil cerceta legaturile de rudenie intre viitorii soti, desfacerea acestora, impartirea bunurilor intre soti. Biserica catolica nu admitea si nici astazi nu admite divortul. Tot Biserica a introdus consimtamantul reciproc al sotilor, nemaifiind necesar acordul parintilor. Ceremonia propriu-zisa a casatoriei nu era cu mult diferita de cea religioasa de astazi. Mirii veneau la biserica imbracati in hainele cele mai bune dar nu in costume speciale. La toate clasele sociale, ospatul de nunta dura 2-3 zile, participa toata comunitatea rurala sau, in cazul nobililor, toti vasalii seniorului, care trebuiau sa faca daruri bogate, mai ales la casatoria fiicei celei mari.

In ce priveste moartea, atitudinea omului medieval era calauzita de credinta religioasa despre sufletul nemuritor si lumea fericita de dincolo de moarte. Datoria civica si religioasa a oricarui om era sa isi faca testamentul iar pentru rascumpararea pacatelor se recomanda sa se faca o donatie Bisericii, care sa fie prevazuta in testament. Ceremonia inmormantarii era simpla, cei nobili prefera sa fie inmormantati in biserica, in sarcofage, plasate in ziduri sau sub paviment, lucru interzis de Biserica dar de cele mai multe ori nerespectat. Dupa moarte, se faceau diferite slujbe si ritualuri religioase de pomenire.