Conacul medieval

Cea mai comuna si raspandita unitate locativa in perioada medievala este conacul. In Evul Mediu, intr-un conac, munceau 9 familii in agricultura pentru a produce hrana care sa le asigure existenta atat lor cat si unei a zecea familii care se putea ocupa cu altceva. In economia moderna, procesul este de 100 la 1 in sens invers. Adica o singura familie produce alimente suficiente pentru ca alte 100 de familii sa se poata ocupa cu altceva.

Un conac medieval tipic era o locuinta mare sau un castel, inconjurat de terenuri agricole, pasuni, paduri si dependinte. In general, un conac medieval era o unitate auto-suficienta, adica se putea sustine singur fara sa faca schimburi de produse cu exteriorul. Totusi, produsele in surplus erau tranzactionate cu alte conace in schimbul marfurilor aflate in deficit. In feudalism, asistam la o crestere si dezvoltare a pietelor din targuri si orase, fenomen ce determina conacele sa se specializeze, unele fiind mai eficiente in productia unor produse de baza specifice. Astfel, unele conace s-au specializat in productia de branzeturi, vin, cresterea animalelor, cereale sau legume.

Stapanul sau proprietarul conacului, ocupa locuinta impreuna cu familia, servitorii si cativa vasali. Vasalii erau de obicei cavaleri si soldati profesionisti, recrutati pentru a asigura apararea conacului sau sa indeplineasca toate obligatiile militare pentru un lord senior. Cu cat era mai mare un conac, cu atat era mai populat.

Populatia unui conac era formata in majoritate din tarani. Cea mai mare parte din mana de lucru era furnizata de taranii iobagi care petreceau mai mult de jumatate din saptamana de lucru muncind pe pamanturile nobilului in schimbul protectiei. Fiecare familie de iobagi detinea mai multe petece de pamant din care-si asigurau existenta. Iobagii nu erau neaparat sclavi dar nici liberi 100% nu se puteau numi. Ei nu se puteau casatori, sa-si schimbe locul de munca sau ocupatia, ori sa paraseasca conacul, fara permisiunea nobilului. Totusi in comparatie cu un sclav, un iobag avea unele drepturi. Pozitia lui era ereditara si se mostenea. Pamanturile lui nu puteau fi luate daca isi indeplinea obligatiile. Desi relatia dintre vasal si senior pare comparabila cu relatia dintre iobag si nobil, in evul mediu se facea distinctie intre contractul onorabil de a furniza un serviciu militar in comparatie cu oferirea fortei de munca.

Inventiile si dezvoltarea din punct de vedere tehnologic in exploatarea agricola a terenurilor au schimbat, treptat, viata iobagilor in evul mediu. Productia de alimente a crescut si surplusul era vandut, oferind iobagilor posibilitatea de a-si rascumpara libertatea. Pana la sfarsitul feudalismului raman foarte putini iobagi in Europa Occidentala. Nu acelasi lucru se intampla in Europa de Est si Balcani, unde relatiile feudale si iobagii raman o patura importanta a societatii pana in secolul XIX.